Acasă - Interviuri - Interviu: Daniela Cîrlan, atleta pentru care „nu se poate” n-a fost o opțiune. „Prizonieră într-o lume a campionilor, a fost o binecuvântare”
Interviu: Daniela Cîrlan, atleta pentru care „nu se poate” n-a fost o opțiune. „Prizonieră într-o lume a campionilor, a fost o binecuvântare”
ULTIMA ACTUALIZARE: 2023/12/15 AT 9:36 AM
ADRIAN BRATOIU
Am stat de vorba cu unul din cei mai mari sportivi ai Sibiului și României, atleta Daniela Cîrlan. Mi-au trebuit câteva zile bune să-mi fac curaj să-mi scriu întrebările, să le șterg, să le scriu din nou… Și nu datorită medaliilor și rezultatelor obținute în carieră care sunt doar vârful icebergului și care atârnă greu oricum, și astăzi. Ci pentru că știam ce sportiv uriaș se află în spatele cortinei. Daniela e o sumă de experiențe care fie te doboară, fie te fac campion. Ea e din a doua categorie. O carieră de 25 de ani cu rezultate fantastice în campionate europene, mondiale și la Jocurile Olimpice se construiește cu sacrificii, provocări și obstacole cât într-o viață de om. Pasiunea Danielei Cîrlan a învins de fiecare dată și nu s-a stins nici astăzi pentru că prin „Școala de alergare” pregătește cu aceeași ambiție viitori atleți la Sibiu. Daniela Cîrlan, o radiografie a vieții de sportiv focusat doar pe gândul de a deveni campion, într-un interviu SportulSibian.ro: Nu am înțeles refuzul ei de a mă selecționa, deși eram foarte bună la sport. Adrian Brătoiu: Daniela, ne poți povesti despre drumul tău către atletism și cum ai descoperit pasiunea pentru alergare? Daniela Cîrlan: La începutul anului școlar se făceau selecții pentru cluburile sportive. Eram în clasa a – VI – a, când o antrenoare de la atletism a venit la școala unde învățam, dar NU mă selecționase. Nu am înțeles refuzul ei de a mă selecționa, deși eram foarte bună la sport. După ceva vreme am mers la stadion, singură, iar atunci când m-a văzut intrând pe poarta stadionului, nu m-a refuzat. Alergarea era dorința sufletului meu, însă antrenorii nu au considerat că am talent în această probă. La sugestia lor, am mărșăluit mai bine de 10 ani, chiar dacă această probă îmi displăcea. Nu regret. Marșul mi-a deschis drumul către succes, m-a purtat pe marile arene ale lumii. Prinsă în acea lume a gloriei, a fost grea decizia de a schimba proba. Într-o zi, am spus ”stop joc” și m-am ghidat după dorința sufletului, alegând alergarea. Schimbarea a fost o binecuvântare. După un an de antrenamente, succesul a început să apară. După doi ani mă calificasem la Campionatele Mondiale de Semi-maraton. Antrenorii, sunt un subiect despre care vorbesc puțin. M-au învățat multe, dar, au lăsat și cicatrici A. B.: Ne poți descrie, pe scurt, peisajul atletismului sibian din anii ’90? Ce baze de pregătire erau, cum erau antrenorii, ce modele aveai din sportul local? D. C.: Sportul sibian, acum mai bine de un sfert de veac, era o minune în care trăiam frumos, o perioadă a adolescenței în care am învățat ce înseamnă munca, respectul, perseverența, eșecul și reușita. Bazele sportive erau sărace și puține, dar care mi-au oferit inegalabile bogății. Antrenorii, sunt un subiect despre care vorbesc puțin. M-au învățat multe, dar, au lăsat și cicatrici. Cât despre un model în sportul sibian, nu aveam unul. A. B.: Când ți-ai dat seama că poți ajunge un sportiv de performanță și cine ți-a fost alături pe acest drum? D. C.: Cu 30 de ani în urmă nu aveam acces la informație. Târziu mi-am dat seama de potențialul meu în marea performanță. Nu ne explica nimeni despre ce înseamnă performanța. Am reușit pe acest drum cu puțini oameni în jur: familia și o mână de prieteni, antrenorii de la care am învățat cum să mă antrenez, cum să îmi cunosc potențialul, o perioadă de pregătire sau una competițională. Sportul a fost un drum ales de mine. Nu mi-a fost greu să renunț la tot ceea ce era în exteriorul lumii din arenă A. B.: Care sunt sacrificiile pe care le face un sportiv de performanță? La ce ai renunțat cu ușurință, la ce ai renunțat mai greu? D. C.: Sportul a fost un drum ales de mine. Nu mi-a fost greu să renunț la tot ceea ce era în exteriorul lumii din arenă. Mulți ani departe de casă, printre străini, am devenit o străină în orașul în care m-am născut. Sacrificii au fost, 10 luni din 12 câte sunt într-un an, eram plecată, alimentația era strictă. Prizonieră într-o lume a campionilor, a fost o binecuvântare. A. B.: Ai fost la Olimpiada de la Atena, cum a fost drumul până acolo și ce simți când ești prezent la o astfel de competiție? D. C.: Olimpiada este competiția supremă, râvnită de majoritatea sportivilor. Pentru Atena drumul a fost anevoios. O muncă de 10 ani, mi-a adus calificarea. Emoție ce necesită un kilometru de cuvinte. Întotdeauna am reușit să depășesc orice obstacol, pentru a-mi continua anevoiosul drum către succes. A. B.: Când ajungi în top poate e mai greu să te menții motivat. Au fost momente care te-au plafonat sau ai găsit cu ușurință motivația de a demonstra că poți mai mult? D. C.: Da, este greu să te menții în top. Sunt momente în care simți greutatea antrenamentelor, acea rutină de zi cu zi, dar, am reușit. Întotdeauna am reușit să depășesc orice obstacol, pentru a-mi continua anevoiosul drum către succes. A. B.: Ai revenit la Olimpiadă, după 12 ani, la Rio, în 2016, la proba de maraton. Ai trecut și printr-un incident în 2014, când ai fost muscata de câini în Parcul Sub Arini. Ai crezut tot timpul în tine? D. C.: Atena și Rio. Au fost 12 ani între cele două ediții ale Jocurilor Olimpice. Două probe diferite: Marș și Maraton. O nebunie curată, cu milioane de pași, milioane de secunde pentru aceste două ediții ale Jocurilor Olimpice și pentru un sfert de veac în care am mărșăluit sau alergat. La trei luni după mușcătura câinelui, am făcut ruptură fibrilară și asta a înclinat balanța spre retragerea mea din activitatea competițională. Totuși, după acea perioadă, am obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio. A. B.: Spune-ne puțin despre experiența Rio de Janeiro: atmosfera, locul, competiția. D. C.: Rio este ceva, ce nici mie nu îmi pot răspunde, încă. Am scris câte ceva în carte mea. A fost, am simțit emoția competiției, a trecut. La mine, disciplina și rezistența mentală, și-au dat mâna, făcând o punte solidă în cariera mea. A. B.: Poți să ne împărtășești un moment special din cariera ta de alergătoare care te-a marcat profund? D. C.: Prima medalie obținută a fost cea de bronz. A fost momentul acela cu o încărcătură emoțională pozitivă, care mi-a fost alături 25 de ani de activitate competițională. A. B.: Alergarea este adesea asociată cu disciplină și rezistență mentală. A fost ușor, a fost greu să îmbini cele două de-a lungul carierei? D. C.: La mine, disciplina și rezistența mentală, și-au dat mâna, făcând o punte solidă în cariera mea. A. B.: Spune-ne ce este Școala de alergare. D. C.: Școala de alergare este locul în care înveți să deprinzi tainele alergării, într-un mod corect și sănătos, care îți aduc beneficii pe termen lung. A. B.: Sunt multe competiții azi care implică alergarea în multe moduri, chiar în Sibiu. Cum vezi dezvoltarea acestui fenomen? Ai competiții preferate? D. C.: Tot ce ține de sport, mișcare, mă bucură, cât timp nu se abuzează de sănătatea celor care practică exerciții fizice. Competițiile mele preferate sunt: CAMPIONATELE NAȚIONALE, BALCANICE, EUROPENE, MONDIALE ȘI JOCURILE OLIMPICE. A. B.: Se aleargă mai mult azi decât acum 20 de ani? Cum e atletismul în 2023, în Sibiu? D. C.: Se aleargă mult le nivel de amatori și puțin la nivel de profesioniști. Nu mai sunt la curent cu ce se întâmplă în sportul sibian. A. B.: Știu că lucrezi la o carte? În ce stadiu e și când o putem citi? D. C.: Am scris o carte în urmă cu trei ani, despre cum am început practicarea acestui sport, despre drumul celor 25 de ani, până a poposit vremea pandemiei, binecuvântată fie, căci a reușit să îmi dea emoția necesară pentru a scrie. Mai am de adăugat poze, articole. Estimez lansarea ei în primăvara, vara anului viitor. Daniela Cîrlan s-a născut la 18 septembrie 1980, la Sibiu, orașul în care locuiește și în prezent. A practicat atletismul de la 12 ani, la nivel de performanță mai întâi în proba de marș apoi la alergare pe distanțe lungi. În 1999, devine vicecampioană europeană la juniori la 5000 m marș. În 2004, participa la Jocurile Olimpice de la Atena unde se clasează pe 37 la 20 km marș. Se remarcă apoi în probele de maraton: locul 3 la Hanovra și locul 1 la București în 2009, locul 1 la Kavarna, Bulgaria în 2010 și locul 4 la București, același an. 2011 vine cu locurile 4 și 5 la maratoanele din Bulgaria și România iar în 2012 Daniela câștigă maratonul de la Treviso și obține locul 2 la Napoli. Un an mai târziu, o nouă medalie de aur la Radenci, Slovacia. În 2015, Daniela urcă pe podium la alte două maratoane europene, Bratislava (locul 2) și Cracovia (locul 3). În 2016, participa pentru a doua oară în carieră la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. TAGGED:atletism sibiu, daniela cîrlan, daniela cirlan, Recente